Să definim cerinţele educaţionale speciale
Conform rezumatului de politică socială „Sprijin pentru copiii cu nevoi educaționale speciale (CES)” elaborat de RAND Europe pentru Direcția Generală pentru Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune a Comisiei Europene, „în ciuda importanței universal acceptate de a sprijini copiii cu CES, nu există acord comun în Europa cu privire la ceea ce constituie nevoi speciale în educație”. Utilizarea unei definiții convenite în mod comun în întreaga UE este împiedicată, pe de o parte, de absența unui sistem armonizat de clasificare pentru dificultățile individuale de învățare, pe de altă parte de diferențele din Europa în etichetele utilizate pentru clasificarea copiilor cu CES și întemeiate pe înțelegeri sociale.
Oricum, cele mai multe definiții includ un spectru larg de condiții legate de deficiențe fizice, mentale, cognitive și educaționale. Printre acestea, Rețeaua de experți în științe sociale ale educației și formării (NESSE) face o distincție între dificultățile normative și non-normative: dificultățile fizice și senzoriale sunt considerate că se încadrează în categoria normativă, unde un acord larg privind ceea ce constituie funcționarea normală și obiectivul sunt disponibile măsuri de evaluare; dificultățile care nu sunt normative sunt acele tipuri de dificultăți în legătura cu care nu există un acord cu privire la funcționarea normală și în privinţa cărora punctele de vedere profesionale joacă un rol relevant în identificare, cum ar fi tulburările specifice de învățare, inclusiv dislexia.
Pentru a atinge obiectivele acestui proiect, avem în vedere să ne concentrăm pe cerințele educaționale speciale, dificultăți non-normative și, în mod special, pe cele care pot fi abordate direct de profesori, cu formare și instrumente adecvate:
- dislexie (tulburare de citire)
- disgrafie și disortografie (tulburare de scriere)
- discalculie (tulburare de calcul)